Controlul instructional

tradus dupa Robert Schramm

Poate un copil ce sufera de autism sa sara? Poate sa faca cu mana? Poate aplauda? Poate produce sunete? Poate pronunta cuvinte? Raspunsul acestor intrebari este “de obicei”. Si cum e posibil ca un copil sa poata fi capabil sa faca toate aceste lucruri atunci cand EL doreste, dar niciodata atunci cand ii ceri TU? Aceasta intrebare i-a dezorientat de ani intregi pe parinti si cei care lucreaza in aceasta arie. Raspunsul poate fi sumarizat in doar doua cuvinte: control instructional. Daca iti doresti ca al tau copil sa faca oricare din aceste lucruri invatate in mod natural de obicei la cererea ta, este necesar sa ai o buna relatie cu el. Pentru a construi aceasta relatie, trebuie sa castigi controlul instructional.

Atunci cand sunt evaluate abilitatile/ capacitatile cu teste de inteligenta standardizate, un profesionist de obicei observa copilul si ia notite. Apoi va incepe sa emita anumite cerinte, precum a-i cere “sa sara” si va astepta sa vada daca acesta face ce i s-a cerut. Apoi, va mai formula anumite cereri precum sa “bata din palme”,”sa pronunte anumite sunete”. In general, chiar si copiii cu autism care nu au beneficiat de o interventie ABA/VB corespunzatoare pot  face aceste lucruri din proprie initiativa. Totusi, fara ABA/VB multi dintre ei nu inteleg cererile sau nu vor sa faca ceea ce li s-a cerut. Atunci cand un copil nu face aceste lucruri, examinatorul va trece un minus corespunator fiecarei actiuni, urmand sa fie st0abilit un diagnostic. Implicatiile intarzierii in dezvoltare sau diagnosticului de retard mintal reprezinta faptul ca un copil este incapabil (sau mai putin capabil) sa invete. Datorita acestui diagnostic aditional, multi profesionisti vor renunta sa incerce sa invete un copil pentru a-l duce dincolo de nivelul lor de inteligenta.

 

Cei 7 pasi ai controlului instructional

 

 

Pasul 1: Arata-i copilului ca tu ai controlul itemilor pe care el ii doreste si ca tu decizi cand si pentru cat timp poate avea acces la acestia.

Marea problema a acestui pas il reprezinta “restrictionarea recompenselor”. Orice lucru pe care copilul doreste sa il faca sau cu care vrea sa se joace reprezinta o potentiala recompensa pentru comportamentele positive. Controlul tau asupra acestor itemi este esential in etapele initiale ale obtinerii controlului instructional. Copilul nu trebuie sa fie privat de obiectele mult dorite. In schimb, el trebuie sa castige timp de a avea acces la acestea,  prin a respecta anumite instructii simple si prin a se comporta adecvat.

Tu esti persoana care a creat mediul copilului. Ai facut alegerile privind lucrurile cu care se joaca, cu care se imbraca, alegerile privind somnul, alimentatia. Ca parinte, esti responsabil de lucrurile care pot sau nu face parte din mediul copilului.

Primul pas implica luarea unor decizii privind itemii ce pot face parte din mediul copilului si ceea ce el poate face pentru ca tu sa introduci sau sa elimi acesti itemi. Pentru restrictionarea recompenselor, poti incepe prin a elimina lucrurile preferate de copil din camera sa si din casa. Pune-le intr-un loc unde el nu are acces, dar unde le poate vedea sau cel putin asigura-te ca stie unde sunt acum toate lucrurile acestea. Recipientele sau cutiile transparente sunt suficiente pentru copiii mai mici, in timp ce o camera incuiata sau un dulap incuiat in camera lui pot fi necesare pentru copiii mai mari. Poti face orice e necesar pentru a te asigura ca ai restrictionat accesul la toti itemii vazuti ca recompensa de catre copil sau activitatile ce ii plac.

Restrictionarea recompenselor devine mai importanta din momentul in care incepi sa lucrezi cu copilul. Oricand il vezi ca lasa un obiect din mana, imediat trebuie sa il pui deoparte. Daca intre timp incepe sa atinga, sa ia sau sa se joace cu un obiect pe care nu te-ai gandit sa-l restictionezi, tine minte acel obiect si de indata ce nu ii mai acorda atentie, scoate-l din mediu. In acest fel il poti folosi ulterior ca recompense. Daca el prefera  anumite activitati , gandeste-te la moduri in care le poti controla  si pe acestea. Din momentul in care ai preluat controlul itemilor si activitatilor din mediu, poti incepe sa introduci si sa elimini acesti itemi, bazandu-te pe controlul instructional.

Unii copii, ce sunt la un nivel avansat de invatare, este posibil sa nu aiba nevoie de restrictionarea completa a recompenselor de indata de incepi un program. Preluarea controlului asupra itemilor preferati ar putea fi suficient pentru a le mentine interesul pentru sarcina. Totusi, pot aparea problem in moementul in care vei preda lucruri mai dificile. Asa cum creste dificultatea activitatilor, astfel va creste si valoarea recompenselor mai mici.  La fel cum creste valoarea recompeselor nerestrictionate,la fel creste si posibilitatea evitarii sarcinilor in favoarea acestor itemi. Daca asta se va intampla, mareste numarul obiectelor si activitatilor ce se afla sub controlul tau. In majoritatea cazurilor, initial este cel mai bine sa restrictionezi cat mai multe posibile recompense, pentru ca astfel tu esti cel care ii va oferi foarte multe recompense copilului. Cu cat copilul intelege mai repede ca esti dispus si capabil sa restrictionezi toate formele de recompensare, cu atat mai repede va decide ca a face asa cum spui este in interesul lui.

Restrictionarea recompenselor reprezinta o unealta ce iti permite sa fii eficient in timpul procesului de invatare. Nu are menirea de a-l lasa pe copilul tau fara stimuli pozitivi in timpul liber. Atunci cand nu ai timp sa te ocupi direct de procesul de invatare sau instructii, copilului trebuie sa i se ofere acces la recompense. Cu toate acestea, el trebuie sa fie promptat pentru a cere ceea ce isi doreste (conform nivelului de dezvoltare la care se afla) si sa fie directionat catre a pune itemii la locul lor inainte de primi altii. Aveti grija insa, nu trebuie sa se permita saturarea in timpul lui liber, intrucat acest lucru poate conduce la reducerea nivelului de motivatie asociat acestor recompense in timpul activitatii de invatare.

Pasul 2: Arata-i copilului ca poti fi distractiv. Transforma fiecare interactiune dintre voi intr-o experienta agreabila astfel incat sa isi doreasca sa faca ce ii spui pentru a petrece mai mult timp cu tine, impartasind aceste experiente.

 

Principiul ce sta la baza pasului 2 se numeste “ pairing”. In cele mai bune programe ABA/VB aproximativ 75% din fiecare interactiune cu copilul ar trebui sa fie rezervat procesului de asociere a ta cu activitati distractive si recompense. Activitatile incluse aici trebuie sa fie planificate conform motivatiei copilului si ar trebui sa includa doar limbaj non-verbal si declarativ. Limbajul declarativ este  acel tip de limbaj care nu presupune emiterea unei cererei catre copil. Este util doar pentru impartasirea gandurilor si sentimentelor, incluzand si “ooo” sau “ aa” din timpul jocurilor. Alte exemple ale limbajului declarativ sunt “ Ce distractiv e!”, “ Multumesc”, “Cat de mult imi place sa ma joc cu.. “. Reprezinta o component importanta a limbajului pentru copil si ar trebui sa fie modelata prin intermediul interactiunilor. Este util sa impartasesti gandurile si ideile tale cu el folosind metode amuzantte, interesante fara a cere nimic in schimb. Ai grija insa , evita intrebarile si cererile in timpul pariningului. Spunand “ e randul tau”, “ uita-te la asta” si “ incearca si tu” , ii ceri ceva si asta poate diminua asocierea ta cu recompensele.

Nu confunda idea rezervarii a 75% din timpul interactiunii voastre pentru pairing cu idea conform careia daca programul de invatare a durat 5 minute, pairingul ar trebui sa dureze 15 minute. In schimb, dureaza 15 secunde ca un copil sa ofere raspuns la trei instructii, astfel incat tu ar trebui sa petreci 45 de secunde intr-o activitate distractiva cu el inainte de a introduce un nou set de instructii. Intercalarea invatatului cu distractia ar trebui sa fie realizata astfel incat balanta sa incline catre distractie si copilul sa nu faca diferenta intre ele sau sa incerce sa aiba una fara cealalta. Cand este permisa stabilirea unei diferente intre joaca si invatat, copilul va incepe sa stabileasca momentul in care se va implica. Nu trebuie sa existe optiunile de a invata sau de a se juca. Singura optiune ce poate exista este daca sa interactioneze cu tine sau sa petreaca timp fara recompensa. Cu 75% din timpul interacatiunilor rezervat pairingului eficient, alegerea de a interactiona cu tine va fi mereu o recompensa, in pofida actiunii de a sta de unul singur.

Pentru a te asocia cu recompense, urmareste interesele copilului si ofera-i acces la ele atata timp cat tu te poti juca impreuna cu el. Fa in asa fel incat timpul de joaca sa fie mai distractiv datorita prezentei tale. Daca el vrea muzica, tu trebuie sa fii persoana care ofera muzica. In plus, ai putea sa il tii in brate, sa dansezi cu el in timp ce asculta. Este in regula sa opresti muzica atunci cand el pleaca, incepe sa se joace sau are un comportament neadecvat. Totusi, este foarte important, in special in etapele timpurii in castigarea controlului instructional, sa ii arati ca vei porni muzica imediat ce el revine sau se comporta corespunzator. Alta ocazie pentru asocierea ta cu recompensele  este atunci cand copilul se da in leagan. Poti face activitatea mai distractive  prin a-l gadila sau a te juca cu el in timp ce se da in leagan: invarte-l, impinge-l in sus, prefa-te ca este pe cale sa te loveasca si apoi da-te la o parte. Observa ce il face sa rada, sa zambeasca, intrucat acest proces este cladit in jurul itemilor si activitatilor cele mai placute pentru el. Invata sa maximizezi valoarea lor recompensatorie si fa in asa fel incat sa cresti nivelul de bucurie si satisfactie oferit de aceste recompense dincolo de ce ar putea sa realizeze de unul singur. Trebuie sa dati dovada de un grad de precautie pentru a nu face un item mai putin distractiv, deoarece acest lucru poate fi mai dificil decat ati crede. Daca joaca cu copilul nu e ceva ce faceti foarte bine, exersati! Acest process este esential pentru o invatare eficienta.

Te poti asocia cu o mai mare usurinta cu recompense ce pot fi consumate rapid sau dispar automat, fata de jucarii. O recompense edibila (mancare) este ceva ce copilul consuma rapid si acestea sunt preferabile deoarece odata ce au fost introduce in mediu, nu mai e nevoie sa fie eliminate. Chipsurile, alunele, biscutii, prajituri, acadele, bomboane- acestea sunt exemple de recompense edibile, care se consuma repede. Pentru a limita cantitatea de dulciuri oferita sau pentru a creste frecventa cu care este oferita o recompensa, utilizati bucati mici. Baloanele de sapun reprezinta o alta recompense de acest gen, precum si recompensele sociale. Tu decizi daca sa oferi aceste recompense sau nu, dar nu va trebui sa le retragi. Acelasi lucru e valabil si pentru anumite jucarii sau activitati precum vizionarea unor filmulete, ascultarea unor melodii si activitati pe care nu le poate face fara tine. Este recomandat sa se inceapa acest program cu cat mai multe recompense ce nu vor trebui  sa fie retrase ulterior.

Desi e dificil, va fi nevoie sa se faca procesul de pairing cu jucaria preferata a copilului. Este aproape imposibil sa se poata face acest lucru cu o jucrie cu care copilul se joaca in momentul respectiv. Pana la un anumit nivel, simpla expunere fizica a ceea ce vrei sa faca copilul cu jucaria presupune blocarea accesului acestuia la ea.  Acest lucru poate determina retragerea, evitarea sarcinii sau crize. in schimb, va puteti angaja intr-un joc paralel cu o alta jucarie, scopul fiind acela de a face ca jucaria cu care va jucati  sa para mai interesanta decat cea pe care nu o mai are. Important este ca in permanenta sa aveti multe jucarii in proximitate si sa intelegeti care din acestea prezinta un mai mare interes pentru copil. Incepeti prin a introduce jucarii mai putin motivante initial, pastrandu-le pe cele cu o mare valoare motivationala pentru a le introduce in jocul paralel. Faceti astfel incat noua jucarie, pe care o aveti, sa para cat mai distractiva, permitandu-i copilului sa intervina si sa preia controlul jucariei in orice moment. In momentul in care devine dificil jocul impreuna cu aceasta jucarie, este timpul sa introduceti urmatoarea jucarie si sa incepeti jocul paralel cu aceasta. Acest lucru va permite sa cresteti in permanenta nivelul de bucurie fara a bloca sau limita accesul pe parcurs.  Insa nu uitati ca pasul 1 presupune ridicarea oricarei jucarii pe care copilul  lasat-o din mana, pentru a evita supraincarcarea mediului cu recompense gratuite si pentru a putea introduce acesti itemi ulterior.

Nu permiteti copilului sa ia o jucarie din zona de lucru in timpul procesului de pairing. Unii copii vor insista asupra jocului solitar si vor incerca sa plece cu jucariile preferate. Acest lucru va fi permis doar in timpul liber pentru joaca. Atunci cand urmeaza o activitate de invatare, jocul solitar nu va fi permis. Daca incearca sa iasa in timpul procesului de pairing, restrictionati accesul la jucarie inainte ca el sa plece. Restrictionarea accesului la respectiva jucarie in acelasi timp in care manifestati control absolut asupra oricarei forme de recompensare va permite sa mentineti activitatea de invatare ca fiind cea mai puternica sursa de motivatie pentru copil. Odata ce optiunile lui sunt interactiunea sau solitudinea fara recompense, copilul va incepe sa participle mai des si pentru perioade mai lungi. Ceea ce trebuie sa inteleaga el este urmatorul lucru: “ Te poti juca cu jucaria aici cu mine,sau nu te poti juca deloc cu ea, alegerea e a ta.”

 

Pasul 3: Arata-i copilului ca poate avea incredere in tine. Intotdeauna spune ceea ce vrei sa spui si tine-te de cuvant. Daca ii ceri sa faca ceva, nu ii oferi acces la recompense pana cand nu face ceea ce i-ai cerut. Acest pas permite promptarea pentru a termina, daca este necesar.

 

Principalul concept in cadrul acestei etape este “contingenta”. Pentru a castiga controlul instructional trebuie sa existe o contingenta intre raspunsul copilului la instructii si accesul la recompensa. Ghidarea invatarii comportamentale a copilului prin intermediul recompenselor se bazeaza pe acest concept.

Pentru a putea intelege acest pas trebuie sa luati in considerare diferenta dintre timp de invatare sit timp liber. Atunci cand stabiliti controlul instructional, trebuie sa decideti cand este momentul pentru invatare si cand are timp liber. Clarificati faptul ca acest lucru nu depinde de el.

Respectati timpul liber al unui copil. Copiilor ar trebui sa li se permita sa faca orice ii face fericiti, atat timp cat nu incalca regulile sau nu se comporta intr-un mod periculos. Daca el doreste sa se joace cu o jucarie in timpul sau liber, trebuie sa ii permiteti acest lucru, cu exceptia cazului in care doriti sa o folositi intr-o activitate de invatare ulterioara. Modul in care copilul isi exprima dorinta de a manevra respectivul obiect depinde de nivelul sau de abilitati. Poate sa arate, sa se uite in directia acestuia, sa foloseasca limbajul non verbal, sa spuna un cuvant sau chiar o propozitie in acest sens.

Daca un copil manifesta stereotipii prin comportamente de auto stimulare in timpul sau liber, acest lucru inseamna ca nu beneficiaza de acces sau cunostinte in legatura cu o activitate mai motivanta la acel moment. Daca aveti posibilitatea de a-i oferi ceva ce ar prefera, ar trebui sa o faceti. Cu toate acestea, daca acest lucru nu e posibil, nu il obligati sa inceteze o activitate ce l-ar face fericit in timpul sau liber. Acest lucru doar va deteriora relatia pe care o aveti si probabil va creste dorinta de a se angaja in comportamente auto stimulante in viitor. Nevoia copilului de a se angaja in astfel de activitati se va diminua sau chiar va disparea in aceeasi masura in care vor da roade eforturile dumneavoastra de a introduce sau crea dorinta de a participa la activitati noi, recompensatorii.

Indiferent de modul in care copilul alege sa isi petreaca timpul liber, cu cat ii acordati mai mult timp liber, cu atat va avea mai putin timp pentru a desfasura activitati de invatare cu dumneavoastra. Stabiliti o structura zilnica astfel incat timpul liber sa fie cat mai putin cu putinta. Daca ati exercitat un control eficient asupra recompenselor, realizati corect procesul de pairing si structurati activitatea de invatare cu 75% din timp distractiv,in timp ce aplicati si pasii de la 3 la 7, copilul va prefera sa participe la activitatile dumnevoastra decat sa stea singur.

Ar trebui sa folositi limbaj imperativ foarte specific in restul de 25% din interactiunea cu copilul,respectiv timpul in care nu implementati procesul de pairing. Limbajul imperativ reprezinta orice forma de limbaj ce asteapta ceva inapoi. Chiar si asa, atunci cand folositi limbajul imperativ, este important sa aveti asteptari, sa asteptati si apoi sa recompensati doar raspunsurile adecvate respectivelor cerinte. In timpul invatarii, nu recompensati copilul pentru evitarea sarcinii. Atunci cand emiteti o cerinta sau o instructie(SD) , ar trebui sa va asteptati ca el sa aleaga sa raspunda adecvat.  Atunci cand utilizati recompense in moduri clare, instructiile devin semnale ce il alerteaza ca alegeri specifice vor conduce catre rezultate pozitive. Pana cand nu se decide sa ofere un raspuns corespunzator, nu trebuie sa ii acordati accesul la recompensa. Alegerea pe care incercati sa i-o imprimati va fi interesul lui daca incetati sa oferiti intariri atunci cand el va ignora, refuza sau se comporta neadecvat.

Este important sa va pastrati flexibilitatea in expectantele de invatare intrucat sunt  posibile multe raspunsuri  adecvate la o cerinta. De exemplu, daca sunteti intr-o activitate in care il invatati diferenta dintre “tare” si “moale” si il intrebati “ Ce fel de minge e asta?” desi va asteptati sa va spuna “tare”, trebuie sa fiti suficient de flexibili incat sa considerati adecvate raspunsuri precum “mica”,”rotunda”. O modalitate de a face asta si de a va indeplini obiectivele este prin a spune “ Da, ai dreptate, e mica si rotunda, dar cum mai e?” (promptand raspunsul “tare” daca e nevoie).

Limbajul imperativ si SD urile trebuie sa fie prezente in mediul copilului de-a lungul intregii zile. Uneori, el va fi interesat sa se uite la un video si il puteti invata in timp ce stati la o masa mica in fata televizorului. Cu alte ocazii va dori sa sara pe trambulina si veti putea sa introduceti obiective de invatare fie sarind impreuna cu el, fie stand langa trambulina, folosind-o ca recompensa. Daca vrea sa manance chipsuri, puteti transforma acest lucru intr-o oportunitate de invatare, oferindu-i chipsuri pentru raspunsurile adecvate. Locatia in care il invatati nu este importanta, fiind indicat chiar sa va propuneti predarea in medii cat mai diversificate. Indiferent de loc sau de ceea ce se intampla in jur, este extrem de important ca el sa aleaga sa participe la activitati.

Tipul de intarire utilizat pentru a construi abilitati ar trebui de asemenea sa depinda de ceea ce copilul isi doreste sa aiba sau sa faca in momentul respectiv. Este esential sa va amintiti ca intarirea nu reprezinta doar oferirea unui obiect dupa ce a indeplinit o sarcina data. Mai degraba presupune crearea unor circumstante care il vor determina sa repete un comportament dezirabil. Datorita controlului exercitat asupra mediului, precum si veseliei, ar trebui sa fiti cea mai puternica intarire a copilului. In plus, veti continua sa utilizati obiecte ca recompense prin a acorda accesul la acestea doar dupa o treaba bine facuta. Fiti atenti insa:obiectele care vor intari comprtamentele dorite ale copilului deseori nu vor fi cele planificate. Intarirea functioneaza ca atare daca creste frecventa aparitiei unui comportament dezirabil. Nu va lasati prinsi in tipare, in a folosi anumite obiecte sau recompense edibile in sittinguri specifice. Intarirea ar trebui sa vina din ceea ce observati ca isi doreste copilul in acel moment.

Imi amintesc ziua in care am inceput sa lucrez cu Justin. Am intrebat membrii familiei care sunt obiectele cu care acesta prefera sa se joace astfel incat sa putem incepe sa stabilim recompensele pentru comportamentele adecvate. Atunci cand am ajuns, am gasit o masa plina cu lucrurile sale preferate, printre care jucarii, Cd-uri, masinute, ursuleti. Cu toate acestea, dupa ce am inceput procesul de paring, am descoperit ca nu isi dorea sa fca altceva decat sa impinga scaunul de birou prin casa. Indiferent cat de mult au incercat mama si tatal sau sa il determine sa se joace cu celelelate obiecte,  scaunul era ceea ce isi dorea. M-am decis rapid sa folosesc scaunul ca fiind obiectul cu care vor fi asociati mama si tatal si in scurt timp a devenit o oportunitate excelenta de invatare. Dupa putin timp in care parintii au fost asociati cu activtatile preferate ale lui Justin, mama si tatal au dobadit aceeasi valoare motivationala precum cea a scaunului. Astfel, acestia, reprezentand o recompensa, vor putea sa transfere distractia interactiunilor dintre ei si Justin asupra unor obiecte adecvate pentru joaca. Acest lucru a redus si ulterior eliminat dorinta de a se juca cu scaunul. A fost vorba doar de faptul ca parintii au fost dispusi sa observe ceea ce isi dorea si sa foloseasca acea activitate ca sursa de intarire, lucru ce le-a permis sa inceapa predarea eficienta si sa dezvolte o influenta majora asupra noilor activitati in care s-a implicat Justin.

Pentru a spune ceea ce vreti si a vorbi serios in legatura cu asta, trebuie sa luati in considerare modul de exprimare. Daca puneti o intrebare unui copil, ar trebui sa ii oferiti ocazia sa raspunda. In plus, ar trebui sa ii respectati decizia, indiferent daca contravine obiectivelor predarii. Acest lucru inseamna ca este necesar sa va ganditi la posibilele raspunsuri inainte de a pune intrebarea. De exemplu, puteti s il intrebati daca vrea sa lucreze si raspunsul lui sa fie “Nu”. Copilul nu a oferit un raspuns neadecvat. De fapt, ati oferit optiunile de a lucra si de a nu lucra, iar el a ales sa nu faca asta. Important este sa va dati seama de faptul ca problema rezida in decizia dumneavoastra de a pune o intrebare si nu de a emite o cerere.  Astfel de situatii ce cauzeaza confuzie pot fi evitate prin utilizarea unui limbaj specific. Spuneti-i copilului exact ce doriti si faceti asta prin instructii directe. Atunci cand emiteti cereri “ Stai jos”, “ Vino la mine”,”Fa asta”, ar trebui sa va asteptati ca el sa raspunda adecvat. Daca aveti o minge cu care el doreste sase joace si il directionati sa stea jos, nu trebuie sa ii oferiti mingea pana cand nu sta jos.  Daca nu ia loc, ascundeti mingea si blocati accesul la orice forma de recompensa pana in momentul in care ia decizia potrivita. La polul opus, daca il intrebati daca vrea sa stea jos, ar trebui sa ii respectati alegerea de a nu sta jos si sa ii oferiti acces la minge si alte recompense.

In cadrul unui workshop la care am participat, Dr. Patrick McGreevy a enuntat cinci reguli de urmat odata ce un SD a fost enuntat. Acestea sunt: fara promisiuni, fara scuze, fara oferirea unei a doua sanse, fara avertizari si fara intelegeri. Din momentul in care o instructie a fost data unui copil, nu-i permiteti acestuia sa faca promisiuni legate de comportamente ulterioare. Copiii, precum majoritatea dintre noi, vor face promisiuni privind comportamente viitoare pentru obtinerea unei recompense imediate. Daca doriti sa dobanditi control instructional, va trebui sa nu oferiti intariri gratuite pentru viitoare plati.

Este de asemenea important sa nu acceptati s nici macar sa ascultati scuze sau pretexte: “ Mi-am uitat caietul”, “Nu am inteles”, “ Am vrut,dar fi fost prea rapid”- toate acestea sunt scuze ce nu merita intariri pe moment. Toate aceste pretexte enuntate de copil prezinta riscul ca pe viitor sa se repete, odata ce acestia observa chiar numai si ca sunt ascultati, chiar daca raspunsul este negativ la final.

Avertizarile si oferirea unor alte sanse ar trebui de asemenea sa fie evitate. Problema cu acordarea unei a doua sanse este aceea ca odata ce exista posibilitatea acesteia, cea de-a treia si a patra nu sunt foarte departe. Oferirea unei alte sanse dupa emiterea SD ului scade din contingenta dumneavoastra si deci din eficienta predarii si invatarii. Acelasi lucru este valabil si pentru avertismente. Persoanele care avertizeaza copiii vor oberva ca acel comportament va aparea imediat dupa ce averismentul a fost emis. Obiectivul invatarii este ca simpla enuntare a unui SD sa implice comportamentul adecvat. Daca instructiile sunt urmate de avertismente a unor lucruri de urmeaza sa se intample,chiar dupa ce copilul se conformeaza, veti descoperi ca raspunsul este asociat cu avertismentul, si nu cu SD-ul. Apoi raspunsul va urmari doar secventa SD-avertisment sau SD-avertisment-avertisment. Singura modalitate prin care se pote evita acest lucru este de a nu face amenintari; SD urile sunt urmate de prompt si/sau consecinta, sub forma intaririlor, pedepselor sau extinctiei.

De asemenea, odata ce un SD  fost emis, niciodata nu se vor face intelegeri cu un copil. Negocierile reprezinta o unealta necesara pentru copil odata ce isi va dobandi independenta.

Amintiti-va ca pasul 1 presupune blocarea completa a accesului la recompense. Daca tineti mingea pe care copilul si-o doreste si nu exista nimic in jurul lui care sa ii placa, va alege intr-un final sa stea pentru a avea acces la minge. Totusi, daca nu se aseaza singur, puteti folosi un prompt pentru a grabi procesul. Daca manifesta rezistenta la prompt, nu a luat inca decizia de a participa si trebuie sa asteptati. Daca permite sa duceti promptul la bun sfarsit, atunci va trebui sa intariti acest raspuns in mod adecvat(desi nu la fel precum ati fi facut-o in situatia initiala). De multe ori, atunci cand incep un proces de predare a tehnicilor de control instructional unei familii,descopar faptul ca dorinta unui parinte de a prda nu mai lasa loc copilului de a decide ca vrea sa invete. De exemplu, atunci cand un parinte incearca sa convinga un copil sa faca ceva ce stie deja, precum a sta drept, parintele se asteapta ca acel copil sa aleaga sa adopte o pozitie cat mai corecta. De cele mai multe ori, nu acesta va fi primul raspuns al unui copil. in aceste situatii cel mai bine este sa asteptati cu o multe surse de motivatie si recompense la indemana  si sa ii dati copilului timp sa decida daca prezinta cat de putin interes pentru el sa faca ce i-ati cerut. Apoi cand el va veni sa interactioneze cu dumneavoastra, instructia trebuie repetata si daca este necesar, oferiti un prompt fizic . Daca din nou reactioneaza negativ la prompt, trebuie sa asteptati sa fie adus inapoi de interesul sau.

Promptul fizic fortat obliga un copil sa urmeze o instructie in mod pasiv. Parintii folosesc des acest prompt fortat urmat de oferirea obligata a unei recompense,cum ar fi hranirea obligata cu alimentele preferate sau o jucarie impinsa in mainile sale. Obligarea unui copil in acest fel de obicei declanseaza una din trei posibile reactii: va refuza recompensa,va incerca imediat sa inverseze comportamentul fortat asupra lui si/sau se va declansa un fel de comportament agresiv. Acestea sunt singurele optiuni ale unui copil atunci cand se simte coplesit pentru a capata control in mediul sau. Daca acest tip de comportament declanseaza consecinte pozitive pentru copil, atunci el va incepe sa il utilizeze din ce in ce mai des.  In alta ordine de idei, daca parintii dau dovada de mai multa rabdare si sunt dispusi sa astepte pana cand copilul decide ca participarea la activitatile parintilor este in interesul sau, acestia vor descoperi ca el va accepta promptul si recompensele. In plus, el va ramane angajat in sarcina mai mult timp si se va stradui mai mult.

Asigurati-va ca aveti o modalitate de a oferi o recompensa mai mare atunci cand el face ceva fara ajutorul dumneavoastra si mai mica atunci cand trebuie sa promptati raspunsul corect. De exemplu, daca atunci cand ii cereti sa vina sa stea dureaza mai mult timp pana cand face acest lucru, dupa promptul dumneavoastra, cereti-i sa raspunda la ceva rapid inainte de a-i da mingea pe care si-o doreste. Insa daca vine si se aseaza imediat, fara prompt, ar trebui s il gadilati si sa radeti cu el in timp ce ii dati mingea. Nevoia de prompt sau repetitii ale SD ului ar putea indica fie ca valoarea interactiunii dintre dumneavastra si copil nu este suficient de puternica,fie ca intr-un fel sau altul, ii intariti comportamentul de iesire din sarcina si evitare. Este posibil ca nici macar sa nu isi fi dorit atat de mult mingea. Pentru a contracara nevoia de prompturi excesive, trebuie sa cresteti eforturile de a gasi si pastra motivatia copilului inainte de a-i da o instructie si sa reevaluati modul in care ii raspundeti atunci cand va refuza.

Odata ce i-ati cerut un anumit lucru, nu ii permiteti sa foloseasca cereri ca modalitate de evitare. Nu va doriti sa il invatati ca cererile sunt un mod de a evita sarcinile in lucru. Chiar si cererile naturale de hrana sau apa pot fi luate in considerare dar refuzate pana cand indeplineste cererea sau instructia. Abia atunci puteti recompensa participarea lui adecvata in sarcina, precum si comportamentul adecvat de a cere cu ceea ce si-a dorit. Aveti grija sa nu permiteti ca anumite cereri sa intrerupa in mod contant procesul de predare. Acest lucru doar va incuraja utilizarea cererilor ca modalitate de evitare a sarcinii. Toti ne dorim ca un copil sa ceara sa mearga la baie atunci cand momentul este oportun, nefiind functional daca acest lucru se intampla doar pentru a iesi din sarcinile dificile.

 

Pasul 4: Aratati-i copilului ca indeplinirea instructiilor dumneavoastra este benefica si ca este cel mai bun mod pentru ca el sa obtina ce isi doreste. Formulati cereri usoare cat de des posibil si apoi recompensati decizia lui de a participa prin a succeda acest comportament cu experiente pozitive

 

                        Acest principiu se bazeaza pe un anagajament extensiv pentru “intariri pozitive”. Odata ce ati dobandit control asupra recompenselor copilului, puteti incepe sa le utilizati pentru a intari comportamentele adecvate. Pentru a urma acest pas in mod eficient trebuie sa cunoasteti principiul lui Premack. Acesta presupune ca el trebuie sa urmeze o instructie sau sa manifeste un comportament adecvat inainte de a permite ca el sa aiba ceva ce isi doreste. Principiul este mai degraba cunoscut ca Regula Bunicii: “ Inainte sa primesti desert, trebuie sa mananci tot din farfurie.” Cea mai buna modalitate pentru a va asigura ca un copil respecta aceasta regula este sa formulati o cerere sau o instructie inainte de a-i oferi ceva ce si-ar putea dori de la dumnevoastra. O cerere de acest tip poate fi orice in relatie cu situatia sau obiectul in cauza sau ceva util precum “ Arunca tu asta la gunoi” sau “Stai jos si iti aduc eu”. Cu cat sunt mai multe oportunitati de recompensare dupa ce el a facut cevain mod adecvat, cu atat mai repede va invata ca respectarea regulilorsi instructiilor reprezinta cea mai buna cale de a obtine ce isi doreste.

Nu cedati tentatiei de a il intreba daca doreste ceva de la dumneavoastra inainte de a formula o cerere ce trebuie indeplinita inainte a primi ce vrea. Desi este indicat sa ii cereti sa faca ceva inainte sa ii oferiti ce vrea, evitati expresii de tipul “ daca..atunci”. acestea reprezinta scurtaturi pentru a putea obtine ceva de la copil,dar de asemenea reprezinta si o legatura directa cu limitari si probleme de potential. Este intotdeauna de preferat sa il surprindeti cu ceva ce ii place dupa ce a facut o alegere adecvata. Utilizarea lui “daca…atunci” nu se traduce intr-un proces decizional mai usor pentru copil. In schimb il invita sa inceapa negocierile cu dumneavoastra, intrucat astfel este preluat controlul din mainile dumneavoastra si transferat in cele ale copilului. Ar putea decide sa participe doar dupa ce considera ca ceea ce oferiti este ‘destul debun’ pentru ca el sa participe.  Ultimul lucru pe care vi-l doriti este ca un copil sa ia decizii cu privire la cantitatea de effort pe care il va depune, bazandu-se pe calitatea recompenselor utilizate. Atunci cand copilul emite o cerere, indicat este sa i se spuna ce trebuie sa se intampla inainte: “ Intai … si apoi… “ . aceste expresii ca raspuns la o cerere a copilului sunt extrem de diferite, intrucat dumneavoastra decideti ce trebuie facut si ce se va intampla dupa. Nu ramane loc pentru negocieri.  Ce credeti ca va prefera: sa i se spuna in mod constant ca daca face ceva, va primi altceva in schimb sau, in schimb, sa stie ca atunci cand face alegeri corecte si/sau manifesta comportamente adecvate de orice fel, in mod sigur il veti recompensa cu ceva ce ii place?

 

Pentru a depasi pasii initiali ai dobandirii controlului instructional, oferiti-i copilului cat de multe oportunitati,zilnic, pentru a face alegeri adecvate bazate pe o indicatie. Imediat veti recompensa aceste alegeri. Odata ce aveti control asupra recompenselor, va fi usor sa creati oportunitatile acestea, deoarece datorita faptului ca toate lucrurile care ii plac sunt in posesia dumneavoastra, el este nevoit sa ceara ceea ce vrea si in acel moment trebuie doar sa ii cereti sa faca ceva inainte. Poate fi ceva simplu precum inapoierea jucariei cu care se juca pana in acel moment ,sa isi atinga nasul,sa inchide televizorul sau sa repete cererea, formulata mai adecvat. Incepeti cu sarcini simple, fiind atenti de asemenea sa nu formulati instructii pentru care nu il puteti prompta; cel mai indicat este sa folositi cerinte ale caror raspunsuri sunt raspunsuri fizice, intrucat pot fi promptate cu usurinta. SD urile ce necesita raspunsuri vocale trebuie sa fie introduse dupa ce cunoasteti dorinta,nivelul si abilitatile copilului de aparticipa. Daca el refuza sa vorbeasca sau nu o poate face, nu il puteti prompta sa o faca. Astfel ramaneti fara alta optiune decat sa tineti recompensa pe timp nedefinit sau sa lasati deoparte cererea dumneavoastra.

Pe langa utilizarea unor SD uri ale caror raspunsuri pot fi promptate, procesul indeplinirii cerintelor trebuie sa fie intotdeauna distractiv sau sa conduca in cel mai scurt timp catre distractie. Pentru a asigura aceasta conditie, cerintele controlului instructional trebuie sa se finalizeze de obicei prin joaca sau un alt fel de recompensa sociala precum gadilat, lauda sau aplauze.

 

Pasul 5: Oferiti in mod constant recompense. In stadiile incipiente ale dobandirii controlului instructional, recompensati dupa fiecare raspuns pozitiv.

 

Recompensarea constanta este importanta deoarece copilul trebuie sa inteleaga faptul ca un anumit comportament va avea drept consecinta contactul sau cu ceva ce pretuieste. Toate comportamentele umane pot fi prezise pe baza relatiei cu o recompensa pozitiva. In general, cu totii alegem ce comportamente manifestam bazandu-ne pe posibilitatea de a ne conduce catre o anumita forma de recompensare pozitiva. Pentru un copil cu autism, acest raport dintre comportamentele pozitive si recompense la fel este inteles doar daca fiecare alegere adecvata a sa este urmata de o consecinta pozitiva. Intrucat multe din aceste alegeri se bazeaza pe SD uri din 

partea dumneavoastra, el va incepe sa invete ca raspunsul corespunzator la acestea reprezinte o cerinta pentru a se putea bucura de lucrurile ce ii plac.  Dupa ce intelege acest lucru, va incepe sa depuna efortul necesar pentru a indeplini cerintele a ceea ce doriti de la el, pentru ca intr-un final sa vina catre dumneavoastra cautand o oportunitate de invatare intrucat va sti ca acest lucru este precedentul obtinerii acesului la lucrurile sale favorite. Constientizarea importantei altor persoane este unul din primii pasi catre recuperare  si se va intampla doar daca dumneavoastra va mentineti contant in cereri pe cat mai bine si frecvent posibil, astfel incat copilul sa primeasca intaririle necesare.

 Asta presupune ca inca de la inceput sa nu lasati niciun raspuns pozitiv sa treaca fara sa fie intarit intr-un fel sau altul. Intotdeauna este ceva la indemana ce poate fi utilizat ca recompensa – gadilat, imbratisare. De fiecare data cand intariti un comportament este ca si cand ati spune ca este un comportament ce ati prefera sa se repete pe viitor in circumstante similare. De indata ce copilul intelege acest lucru, el va intelege de asemenea ca atunci cand un comportament nu este urmat de o recompensa, nu doriti sa mai vedeti acel comportament.

Odata dobandit, controlul instructional poate fi sustinut prin reducerea cantitatii de recompensa printr-o crestere a raportului raspuns/recompensa. Acest raport reprezinta cantitatea de raspunsuri acceptabile pe care un copil trebuie sa le ofere inainte de a primi o singura recompensa. Pentru a micsora raportul raspuns/recompensa veti modifica de la a recompensa fiecare raspuns la a recompensa fiecare al doilea, al treilea, al patrulea raspuns al copilului. Ulterior puteti intarzia recompensa si mai mult. Cu cat creste disponibilitatea copilului de a participa la activitati de invatare, ar trebui sa treceti de la raportul de 1 (intarirea fiecarui raspuns) la un raport variabil (VR) de 2 sau 3. Asta inseamna ca in medie dupa doua, trei raspunsuri adecvate veti introduce recompensa tangibila. Ulterior, puteti trece la un raport VR=5 ( recompensarea dupa cinci raspunsuri) si eventual, VR=10 sau mai mult. Motivul pentru care utilizam un raport variabil de intarire a comportamentelor este acela ca studiile indica faptul ca utilizand un raport variabil, recompensele nu mai functioneaza dupa o structura evidenta si sunt mai eficiente in a mentine rapunsuri constante si puternice.

Nu toate cerintele sunt create in mod egal. Modificand nivelul de dificultate al instructiilor, precum si numarul cerintelor, reprezinta un element important atunci cand modificam VR in directia de crestere a acestuia. Aca se incearca trecerea de la VR=3 la VR=5, trebuie sa constientizati faptul ca cinci sarcini dificile inainte de oferirea unei recompense mai degraba vor declansa o reactie de rezistenta decat ar face-o cinci sarcini simple. De obicei, o sarcina dificila este ‘egala’ cu doua sau trei cereri simple.

Alt element ce trebuie luat in considerare este curba cererilor. Cu cat cererea creste in relatie cu raportul recompensei disponibile pentru raspuns, cu atat mai mult un copil isi va pierde motivatia si va alege sa iasa din sarcina sau sa manifeste un comportament de auto stimulare.  Asadar, desi este important sa reducem raportul intaririlor primit de copil prin cresterea nivelului variabilelor, la un moment dat acest raport va deveni prea scazut pentru a putea mentine comportamentul; insa daca asociati in mod activ intaririle naturale ce ar aparea in mod normal si ar sustine comportamentul in mediul social tipic, acest lucru poate fi evitat.

Crescand interesul copilului pentru lauda si interactiunea cu altii este important sa se produca in pofida recompenselor artificiale utilizate initial.Pentru a-l putea invata ceva si a-l conduce catre recuperare, nu puteti doar sa ii predati noi abilitati folosind recompense uzuale si apoi doar sa scadeti frecventa si/sau cantitatea intaririlor. Trebuie de asemenea sa dezvoltati motivatia catre intaririle sociale ce vor sustine comportamentele in mediul natural, in timp ce il invatati sa lucreze pentru recompensa amanata.

 

Pasul 6: Dati dovada de faptul ca ii cunoasteti prioritatile copilului,dar si pe ale dumneavoastra.

 

Urmariti si tineti evidenta recompenselor preferate ale copilului , apoi observati care sunt preferintele sale in functie de situatii specifice. Aceste preferinte se pot schimba in mod constant, asa ca trebuie sa faceti tot ce puteti pentru a stiice isi doreste in fiecare moment.  Faceti o lista cu recompensele motivante in prezent si comunicati continutul acestia tuturor adultilor ce interactioneaza in mod obisnuit cu copilul. Structurati aceste recompense in mai multe categorii, precum: primare(edibile), secundare –tangibile (non-edibile) si secundare-sociale. Straduiti-va sa fie cat mai pline aceste liste, copilul trebuie sa aiba la dispozitie o varietate larga de recompense.

Incercati in permanenta sa descoperiti noi recompense. Cea mai eficienta maniera de a gasi noi recompense este sa le analizati pe cele care functioneaza in prezent si sa determinati ce anume il atrage la acestea. Cautati noi obiecte cu aceleasi atribute, acestea de cele mai multe ori vor putea fi adaugate pe lista. Ritualurile si comportamentele auto-stimulante reprezinta o buna baza de unde sa incepeti cautarile pentru noi recompense. De exemplu, unui copil caruia ii place sa se invarta ii va placea probabil sa fie dat in leagan, sa se invarta in parc, pe un scaun cu rotile sau sa fie tras prin camera cu o patura. Copiii carora le pace sa deschida si sa inchida usi sau sa alinieze lucruri in camera vor prefera  jucarii care sa le ofere alternative pentru aceste activitati. Pentru cei care sunt atrasi de luminile stradale functioneaza foarte bine jucariile cu lumini,lanternele, oglinzile sau jocuri cu lumini ce pulseaza. Adevarul este ca nu exista reteta perfecta pentru a descoperi recompense potrivite pentru un copil, puteti doar sa incercati itemi noi pana cand descoperiti acele lucruri ce-i trezesc interesul.

Intotdeauna variati recompensele, pentru a evita situatia in care un item sa nu mai prezinte motivatie pentru copil din cauza saturatiei. De asemenea este indicat sa le pastrati pe cele mai valoroase din punct de vedere motivational pentru activitatile mai dificile sau mai importante. Luati in considerare intotdeauna recompensele sociale,nu doar pe cele tangibile.  Sa stiti cum sa manipulati ceea ce isi doreste copilul este o parte importanta a utilizarii recompenselor diferentiate pentru a imbunatati calitatea raspunsurilor.   Expresia ‘recompense diferentiate’ se refera la procesul acordarii unor cantitati diferite din recompensa pentru diferite niveluri ale raspunsurilor. Daca stiti ce prefera copilul, veti stii ce sa ii oferiti drept consecinta a unui raspuns mai slab, mai bun sau a unui raspuns extraordinar.  Prin diferentierea recompenselor in functie de calitatea raspunsului, veti putea modela modul in care va raspunde pe viitor, avand un potential mare in arii de dezvoltare precum limbajul, unde fluctuatiile in raspuns sunt ceva uzual.

Recompensele diferentiate sunt foarte utile si atunci cand e vorba de diminuarea promptului si/sau renuntarea la acesta. De exemplu, obiectivul poate fi ca el sa bata din palme independent cand i se cere acest lucru. Atunci cand aplauda cu sprijinul unui prompt fizic, puteti intari acest inalt promptat comportament cu o cantitate nominala de recompensa. Insa e de preferat sa utilizati o recompensa mai puternica primele dati cand realizeaza sarcina doar dupa prompturi partiale. Veti ofericea mai mare recompensa atunci cand va raspunde corect oar dupa un prompt vizual. Diferentierea este utila si atunci cand doriti sa modelati calitatea raspunsurilor. De exemplu,daca lucrati asupra programele ecoice, il veti recompensa nominal atunci cand stabiliti nivelul curent la care se afla. Insa de indata ce da dovada de imbunatatire, veti creste cantitatea de recompensa oferita. Acelasi lucru este valabil si in situatiile in care ofera si un raspuns aditional decat cel pe care doriti sa il intariti(precum contactul vizual atunci cand obiectivul este doar sa formuleze cererea la nivel de baza “ciocolata”).

Pe langa a sti ce isi doreste copilu, trebuie sa fiti in permanenta constienti de prioritatile dumneavoastra. Care e cel mai important lucru pe care i-l puteti preda copilului? In general, atunci cand lucrati, aveti mai multe obiective in minte, caz in care exista posibilitatea ca un raspuns oferit de copil sa fie adecvat pentru un program, dar inadecvat pentru un altul.  De exemplu, ce ati face daca ii cereti sa spuna “prajitura” si el spune “pajatura” si apoi va ia prajitura din mana? Ati vre sa intariti acest comportament sau nu? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de prioritatile dumneavoastra. Daca faptul ca a spus “pajatura” reprezinta un nivel mai inalt al raspunsului oferit de copil decat ceea ce a oferit pana atunci, ar trebui sa recompensati acest comportament. Totusi, daca “pajatura” este un raspuns tipic dar prioritatea programului este sa nu recompensati luatul din mana, cel mai probabil ati ascunde prajitura si ati astepta din nou raspunsul,fara sa apuce prajitura. Trebuie sa va prioritizati obiectivele, pentru a putea sa recompensati in mod adecvat comportamentele copilului. De asemenea, daca obiectivul este pairingul, ati putea raspunde la un comportament total diferit decat daca ati fi in timpul unui program.

 

Pasul 7: aratati-i copilului ca daca va ignora instructiile sau alege in schimb comportamente inadecvate nu va beneficia de recompensa

 

Realizarea pairingului cu copilul si activitatile si obiectele lui preferate 75% din timpul petrecut impreuna va va permite sa deveniti cea mai puternica sursa de intarire. Concomitent cu restrictionarea recompenselor, acest pairing va va permite sa il mentineti la un nivel inalt al expenctantelor comportamentale in restul de 25% din timpul in care ii dati instructii. Evitati ca un copil sa primeasca o recompensa atunci cand alege sa nu indeplineasca o cerinta sau atunci cand manifesta comportamente neadecvate in mod intentionat. Comportamentele inadecvate reprezinta orice actiune a copilului pe care nu ati vrea sa o mai repete in circumstante asemanatoare. Alegeri comportamentale  precum tipatul, smulsul unei recompense, a trage de cineva, a bate din picioare, demonstratii de frustrare, auto ranire, a impinge pe cineva si a ignora o cerere din partea parintilor – toate sunt comportamente inadecvate. Trebuie sa observati in permanenta atunci cand copilul manifesta un astfel de comportament si sa faceti astfel incat respectiva manifestare comportamentala sa nu aiba succes. Puteti face asta doar prin a nu permite sa aiba acces la o recompensa ulterior sau daca e nevoie sa luati recompensa cand apar astfel de comportamente.

Oricare din comportamentele manifestate de copil a fost la un moment dat intarit in trecut. Daca nu ar fi asa, nu ar avea motiv sa manifeste inca o data acel comportament.

Una din modalitatile prin care se pot rezolva astfel de probleme este extinctia. Extinctia este o consecinta reprezentata printr-un proces in care nu mai sunt intarite comportamente recompensate anterior. Atunci cand un comportament a fost recompensat in  trecut, puteti sa aplicati extinctia prin a nu mai permite ca respectivul comportament sa fie succedat de o recompensa. Toate comportamentele tratate in aceasta maniera se vor reduce in timp.

In functie de copil si te situatie, extinctia poate fi foarte diferita. Exista doua tipuri de extinctie: primul tip se refera la situatia in care copilul doreste ceva de la dumneavoastra. De exemplu, vorbiti la telefon si el isi doreste atentie. Daca in trecut prin plans a obtinut atentie, cel mai probabil va plange de fiecare data cand vrea sa inchideti telefonul. Modalitatea de a reduce acest comportament este extinctia. Refuzati sa inchideti telefonul atunci cand el plange, iar apoi cand el se opreste chiar si pentru putin timp din plans rugati o alta persoana sa ii ofere un prompt despre cum sa va capteze atentia in mod adecvat ( prin a va striga sau prin a va atinge pe umar, sau doar sa gaseasca altceva de facut cat vorbiti la telefon). In momentul in care el manifesta unul din aceste comportamente adecvate,inchideti telefonul si oferiti-i atentia dumneavoastra, ca intarire pentru noul comportament adecvat. Puteti sa va prefaceti de mai multe ori intr-o zi, astfel incat procedura va avea succes mult mai repede decat daca o folositi ocazional, cand primiti un telefon.

Deseori, copilul utilizeaza un comportament inadecvat atunci cand deja beneficiaza de atentia dumneavoastra. De exemplu, isi poate dori ceva de la dumneavoastra ce nu poate avea fie pentru ca asa ati decis, fie pentru ca refuza sa ofere raspund pentru un SD oferit anterior. Aici includem refuzul de a cere obiectul in mod corect  sau de a astepta sa ii oferiti itemul in maniera pe care o considerati potrivita. Daca in situatia in care deja are atentia dumneavoastra alege sa se angajeze intr-un comportament sub nivelul considerat acceptabil de catre dumneavoastra,  trebuie sa considerati acea situatia ca fiind una in care aplicati extinctia. Modul in care puteti face asta daca deja beneficiaza de atentia dumneavoastra este sa faceti imediat o declaratie observabila fizic. Trebuie sa clarificati faptul ca alegerea sa behaviorala este inacceptabila prin limitarea sau retragerea atentiei de la el.   In cele mai multe din cazuri, va puteti opri in mijlocul unei propozitii si sa va intoarceti privirea. Atunci cand un copil pierde atentia persoanei de la care doreste ceva, e o demonstratie ca se afla pe drumul gresit.

Uitati cum a decurs extinctia cu un baiat Max, in varsta de 16 ani. El avea bilitatea de a utiliza cuvinte singulare pentru a cere ceva, insa rareori alegea sa faca asta. In schimb, el arata cu degetul sau tragea de mama sa pana la obiectul dorit. In acest caz, ceea ce isi dorea era atat obiectul,cat si sajutorul mamei. Targetul stabilit a fost sa il invatam pe Max sa ceara verbalceea ce isi dorea. In timpul dobandirii controlului instructional, i-am aratat lui Max ca poate avea intotdeauna ce vrea, atata timp cat urma instructiile date de noi si utiliza vocalizari adecvate pentru a cere. In plus, a trebuit sa eliminam intarirea oferita de a o trage pe mama pentru a obtine ce isi dorea. Folosind cel de-al saptelea pas in acest context inseamna sa nu ii permitem lui Max sa obtina ce vrea atunci cand incerca sa o traga pe mama. De fiecare data cand incerca, mama fusese instruita sa isi stranga bratele la piept astfel incat el sa nu o poate apuca. Apoi, ea spunea numele obiectului pe care el il dorea si astepta ca el sa repete. Daca incerca sa o traga in loc sa repete cuvantul, mama se intorcea cu spatele. Odata ce inceta sa o traga de mana, mama se intorcea cu fata la el si repeta cuvantul pe care el trebuia sa il pronunte. Aceasta procedura a fost repetata de cate ori a  fost nevoie. Atunci cand Max spunea cuvantul corect,il lua de mana si mergea cu el la obiectul dorit.  Daca nu stia exact ce isi doreste, il prompta sa ii spuna “Vino”. Odata ce facea asta, mama mergea cu el pana cand intelegea ce anume dorea. Apoi,cand stia ce isi doreste, se intorcea  la locul initial si il prompta sa spuna cuvantul ce descria obiectul. Indata ce Max intelegea ca vorbind va primi recompensa si tragand de mama nu va primi nimic, a inceput sa utilizeze cuvinte, iar comportamentul disruptiv a disparut. Aceeasi procedura functioneaza la fel de bine si in cazul copiilor care nu vocalizeaza, promptand un semn nonverbal care sa reprezinte “vino”.

Extinctia este usor de realizat atunci cand un copil se comporta necorespunzator pentru a cere ceva. Aveti controlul asupra obiectelor lui preferate si doar prin intermediul dumneavoastra poata avea accces la ele. Amintiti-va constant cine este cel care detine puterea in aceasta situatie, va va ajuta sa ramaneti calmi si apti sa reactionatiasa cum se cuvine indiferent de alegerile sale comportamentale. Una dintre cele mai simple tehnici ce poate fi folosita atunci cand copilul isi doreste ceva si ignora o cerere sau manifesta comportamente dezadaptative este sa va intoarceti cu spatele sau sa va indepartati de el. Daca vrea ceva de la dumneavoastra, are nevoie de atentia dumneavoastra pentru a va determina sa participati. Indepartandu-va de el faceti o declaratie clara ca manifestand un astfel de comportament, a pierdut atentia dumneavoastra.de indata ce comportamentul a incetat, va puteti intoarce la el si sa repetati cererea. Este important sa fiti dispusi sa repetati aceasta procedura de cate ori va fi nevoie, respectiv de fiecare data cand manifesta un comportament inadecvat. Depinzand de nivelul controlului instructional pe care incercati sa-l obtineti, puteti chiar sa luati decizii privind gradul de acceptabilitate al comportamentelor lui in timp ce face ceea ce l-ati rugat. A vorbit destul de tare? Destul de clar? A realizat contactul vizual? In stadiile incipiente ale controlului instructional, aceste intrebari nu sunt luate in consideratie, intrucat se au in vedere niveluri scazute de participare. Totusi, cu cat controlul dumneavoastra instructional creste in intensitate, cu atat va puteti concentra pe alte elemente importante precum claritate, volum, contact vizual etc. Acest tip de decizii face referire la cel de-al saselea pas al obtinerii controlului instructionalsi va depinde de prioritatile de invatare. De exemplu, este o prioritate sa castigati cooperarea copilului sau sa ofere un raspuns calitativ?

Desi copilul indeplineste o cerere, trebuie sa fiti capabili sa oferiti recompensa intr-o maniera considerata adecvata de catre dumneavoastra. Daca dupa realizarea cererii emise de dumneavoastra copilul smulge recompensa inainte sa i-o puteti oferi dumneavoastra, opriti-l si  dati-i o instructie pentru un comportament concurent. Un comportament concurent reprezinta orice comportament care nu poate fi realizat concomitent cu comportamentul in cauza. Un exemplu este sa ii spuneti copilului sa astepte sau sa isi tina mainile pe langa corp. apoi ii puteti oferi recompensa in modul in care doriti.

Uneori copilul va dori ceva ce dumneavoastra considerati ca nu ar trebui sa aiba. Daca nu accepta raspunsul “Nu” si continua sa ceara acel item, se plange sau se angajeaza in comportamente inadecvate, trebuie sa asemenea sa considerati aceasta situatie ca fiind un ain care trebuie sa alicati extinctia.  Incetarea plangerilor si a incercarilor de a va convinge sa va razganditi este similar cu ceea ce a fost descris anterior. Principala diferenta este aceea ca dupa ce v-ati indepartat de copil,trebuie sa asteptati ca el sa opreasca incercarile de a va face sa va razganditi. De indata ce se linisteste, il puteti aborda pentru a va juca. Daca din nou va cere obiectul la care stie ca nu are acces sau se va comporta inadecvat, trebuie sa va intoarceti cu spatele sau sa plecati.  Repetati aceasta procedura pana cand copilul accepta raspunsul si apoi puteti trece mai departe. De indata ce accepta raspunsul dumnavoastra negativ, intariti acceptul lui cu ceva grozav. Daca accepta raspunsul” nu” fara complicatii, ati putea ca ocazional sa ii oferiti chiar itemul in discutie pentru a intari comportamentul de acceptare a unui raspuns negativ. Acest lucru il va motiva sa ‘lupte’ cu dorintele uzuale ale unui copil cu autism si sa accepte refuzurile dumneavoastra.

O alta situatie ce poate aparea este aceea in care doriti ca un copil sa faca ceva si el refuza sau incearca sa iasa din sarcina. De exemplu, vreti ca el sa fie imbracat corespunzator pentru scoala si el refuza sa se incalte. Pasul 7 este mai complicat in aceasta situatie intrucat nu aveti controlul fizic asupra copilului  sau a ceea ce isi doreste in acel moment. Asadar, nu puteti utiliza ceea ce isi doreste ca motivatie sau recompensa, si ramaneti doar cu ceea ce numim “ extinctia iesirii din sarcina”.  Atunci cand utilizati aceasta procedura, nu va puteti intoarce cu spatele sau pleca de langa copil dupa ce ii oferiti un SD. De fapt, trebuie sa faceti exact opusul. Atunci cand el trebuie sa faca ceva si nu o face, trebuie sa repetati cererea pana cand acesta se conformeaza.  De asemenea, trebuie sa tineti cont de faptul ca daca, in aceasta situatie, lasati copilul sa plece fara sa indeplineasca SD ul, aceasta situatie va intari comportamentele inadecvate pe viitor si cel mic nu va invata sa respecte instructiunile dumneavoastra. Aceasta procedura presupune mentinerea SD-ului in timp ce blocati incercarile copilului de a iesi din sarcina si daca este necesar sa il fortati sa participe utilizand un prompt. Este foarte dificil sa utilizam extinctia pentru fuga de sarcina fara a folosi prompturi fizice care deseori devin fortate. Acest lucru va strica uneori relatia pe care incercati sa o construiti. In plus, aceasta procedura nu ii permite copilului sa iasa din sarcina, deci el nu poate vedea diferenta intre conformare si nonconformare. Atunci cand primii sase pasi sunt urmati corespunzator, extinctia in aceasta situatie nu va fi necesara. Insa daca se va dovedi ca este necesara, analizati si motivul pentru care copilul nu a vrut sa indeplineasca cererea.a fost de vina modul in care ati formulat SD-ul? Nu a fost inatrita suficient in trecut aceasta activitate? Era copilul capabil sa raspunda corespunzator cererii anuntate? Poate ca nu diferentiati recompensele suficient. Pentru a utiliza recompense diferentiate in acest caz ar trebui sa incepeti prin a intari diferite comportamente(cum indeplineste cererea) in mod diferentiat. 

De fiecare data cand cineva face o cerere ce necesita un raspuns din partea unei alte persoane, de bunavoie confera acelei persoane pozitia puternica in cadrul interactiunii. Persoana careia ii este adresata cererea are puterea intrucat stie ce isi doreste interlocutorul si acum poate decide daca va raspunde sau nu. Motivul pentru ca extinctia functioneaza atat de bine este deoarece copilul isi doreste ceva de la dumneavoastra si astfel va confera pozitia de putere in interactiune. Asadar, incercand sa il convingeti sa faca ceva atunci cand nu puteti controla motivatia sa il pozitioneaza intr-o pozitie puternica. Aceasta inseamna ca acum decide daca, in ce moment, pentru cat timp sau in ce masura va va raspunde.

Indiferent de ceea ce vrei de la un copil, in timpul dobandirii controlului instructional trebuie sa asteptati pana cand el isi doreste ceva de la dumneavoastra, inainte sa formulati o cerere.  Astfel, daca refuza, aveti de-a face cu o situatie de extinctie in care controlul e in mainile dumneavoastra. Asadar, daca asteptati pana cand el va cere o jucarie sau o activitate, veti avea ceva cu valoare motivationala pentru el pentru a-l face sa indeplineasca cererea emisa de dumneavoastra. Nu uitati, datorita controlului complet asupra recompenselor copilului, el va veni in mod frecvent la dumneavoastra pentru a primi orice forma de recompensa.

In situatia in care copilul deja manipuleaza o recompensa, ii puteti bloca temporar accesul la aceasta prin a pune mana pe jucarie, a va interpune intre el si obiectul dorit sau prin a inceta activitatea. Daca nu raspunde, il puteti motiva prin a oferi obiectul, activitatea dorite sau orice alta recompensa pe care sunteti dispus sa o acordati. Amintiti-va ca utilizarea laudelor impreuna cu recompensele tangibile va ofera oportunitatea dezvoltarii mai multor recompense sociale in viitor. Daca nici acum nu raspunde corespunzator, puteti aplica extinctia.

Chiar daca extinctia se poate dovedi a fi o forma valoroasa de reducere a comportamentelor nedorite, este de asemenea import sa subliniem problemele ce insotesc utilizarea extinctiei in situatia  iesirii din sarcina: blocarea incercarilor de fuga, repetarea instructiilor si promptul fizice fortate. Exista studii cu care suntem de acord, conform carora daca permitem unui copil sa nu raspunda SD-urilor noastre, nu vom dobandi control instructional si/sau procesul de invatare nu se va dovedi eficient. Cu ce nu suntem de acord insa sunt procedurile utilizate.

De exemplu,blocarea fizica e menita sa opreasca comportamentul de fuga, insa de cele mai multe doar mentine copilul in zona de invatare. Ideea este ca daca el paraseste aceasta zona, va considera ca a iesit din sarcina. Totusi prin fortarea lui sa ramana in acea zona nu reusim decat sa o transformam  intr-un stimul aversiv  si astfel sa motivam alte incercari de a iesi din activitate.  In cel mai bun caz, prin blocarea fizica reusim sa il impiedicam sa acceseze recompense in timp ce evita sarcina.

Repetarea unei instructii incontinuu in timpul extinctiei de asemenea nu opreste aceste comportamente, ci doar limiteaza intarzierea. Un copil va continua sa intarzie oferirea unui raspuns atat cat doreste daca este cicalit. Totusi, aceasta repetitie are drept scop sa devina un stimul aversiv pentru ca in viitor copilul sa evite sau sa se conformeze pentru a evita situatia. In plus, pentru unii copii nu devine aversiv, ci mai degraba o intarire a comportamentului de obtinere a atentiei, astfel incat aceasta procedura nu va fi deloc eficienta.

Promptul fizic fortat este singura procedura care chiar reuseste sa opreasca iesirea din activitate, insa si acesta este periculos deoarece poate declansa comportamente agresive fata de adult si din nou determina ca terapeutul si mediul de invatare sa devina factori aversivi. Astfel, este de recomandat sa se evite aceasta procedura daca se poate face si altceva.

In schimb, atunci cand un copil decide sa paraseasca zona de predare, asigurati-va ca alegerea lui nu are un efect vizibil asupra dumneavoastra. Acest lucru poate fi realizat prin declaratii precum “ Banuiesc ca am incheiat joaca”, “ Pa-pa’, “ Cred ca nu vrei sa ne mai uitam la televizor”. Reactiile non verbale au un efect benefic, de asemenea. Adunati materialele si recompensele si indreptati-va catre o alta parte din camera, luandu-va ochii de la copil si intorcandu-va cu spatele la el. Continuati joaca cu obiectele si asigurati-va ca nu are acces la recompense  pana cand se va intoarce sa termine  activitatea pe care ati inceput-o. Deseori, daca ii permiteti sa plece in loc sa utilizati extinctia, veti avea mai mult succes in readucerea sa in sarcina, intrucat ii permite sa faca singur alegerea de a va urma instructiile si de a continua activitatea. Copiii care se intorc singuri catre procesul de invatare nu sunt atat de predispusi la a mai evita sarcina si este posibil sa depuna mai mult effort odata ce s-au intors.

Nimeni nu-si doreste sa petreaca timp gandindu-se cum sa mentina o pozitie de putere in interactiunea cu un copil. totusi, copiii diagnosticati cu TSA sunt foarte inteligenti si intuitivi in ceea ce priveste principiile comportamentale. Daca nu incepeti sa intelegeti cum sa raspundeti bland, cedand in mod constant controlul unui copil nu veti reusi decat sa cresteti frfecventa si intensitatea comportamentelor inadecvate pana cand nu veti mai putea face nimic in legatura cu asta.

Beneficiile extinctiei nu sunt vizibile imediat. Rezultatele apar in timp si se mentin si in lipsa recompenselor. Cu toate acestea, acest al saptelea pas trebuie sa fie aplicat atunci cand copilul manifesta un comportament pe care nu doriti sa il repete. Extinctia va permite sa reduceti comportamentele problematice fara a utiliza pedeapsa. Trebuie sa realizati, insa, ca in utilizarea extinctiei apare intotdeauna o explozie, un boom comportamental (extinction burst). Aceasta este perioada in care un comportament supus extinctiei se va intensifica sau creste in frecventa inainte de a scadea.

In aceasta perioada, comportamentele manifestate de copil vor fi intr-un grad mult mai sever decat comportamentele supuse extinctiei, de aceea sunt vazute ca fiind lungi foarte greu de suportat. Totusi, copilul are nevoie de ajutor pentru a depasi aceasta perioada, astfel incat este necesar sa lucrati impreuna cu el, indiferent cat de sever devine comportamentul.  Daca un copil se pune pe sine in pericol in timpul acestei perioade, trebuie sa il protejati. Daca, din contra, va pune pe dumneavoastra in pericol, parasiti camera. In niciun caz nu cedati in timpul acestei perioade, intrucat veti intari comportamentele neadecvate manifestate de el, si nu comportamentul de a face ceea ce ii cereti. Este posibil sa va ameninte verbal sau fizic ca va strica un obiect ce va apartine, asadar trebuie sa indepartati inainte orice astfel de obiect. Daca totusi nu ati reusit sa faceti asta inainte si trebuie sa protejati un obiect, va veti interpune intre obiect si copil in mod calm, fara a arata ingrijorare si fara a-i oferi atentie sau recompense in acest timp. Manifestand ingrijorare la adresa unui obiect veti reusi doar sa ii oferiti acestuia o unealta pentru a va distrage urmatoarea data cand va manifesta un astfel de comportament si astfel extinctia devine mai dificila. 

 Extinctia este o unealta folositoare pentru a scadea anumite comportamente, dar ajuta doar in cazul in care cei sase pasi anteriori au fost urmati asa cum se cuvine. Extinctia fara resttrictionarea recompenselor este imposibila, precum este foarte dificila si obositoare in cazul in care pairing-ul nu a fost realizat corespunzator. De asemenea, situatiile in care se doreste aplicarea extinctiei fara a stii ce anume il motiveaza pe copil si fara a stii ce spuneti si a spune aceste lucruri clar, se va dovedi a fi extrem de dificila.

Multi copii diagnosticati cu TSA prefara activitatile auto stimulatorii,in mod repetitiv. Totusi, sunt putini cei care considera acest comportament de auto atimulare ca fiind cea mai puternica recompensa. Astfel, in cazul acestor copii, extinctia devine extrem de dificila, intrucat nu puteti controla recompensele din mediul inconjurator. In caest caz, veti fi fortati sa intrerupeti comportamentul ritualistic pana cand ofera un raspuns adecvat SD ului dumneavoastra. De exemplu, un copil care prefera sa se uite pe fereastra ore in sir decat sa participe in orice alte activitate cu dumneavoastra ar putea avea nevoie sa i se blocheze vederea sau fereastra pana cand alege sa raspunda. Aceasta este o forma de recompensa negativa.

Recompensa negativa reprezinta inlaturarea unui stimul aversiv pentru a creste  frecventa unui anumit comportament. Cu alte cuvinte, opriti acel comportament de auto stimulare pana cand el raspunde si intariti raspunsul oferit de el atunci cand il ofera prin a-i permite sa reia activitatea auto stimulanta. Similar cu extinctia in situatia de evitare a sarcinii si procedurile utilizate in cadrul acesteia care seteaza mediul si terapeutul ca fiind aversivi, este recomandat sa evitati folosirea recompenselor negative intr-un program ABA/VB.

Recompensele pozitive reprezinta adaugarea unui stimul in mediul copilului ce creste frecventa unui comportament specific. Acest tip de intarire motiveaza un copil sa isi doreasca sa fie cu dumneavoastra, educand astfel care recuperare. Daca utilizati intariri negative, asigurati-va ca folositi si multe recompense pozitive si activitati distractive impreuna cu copilul.

 

Multor copii cu TSA le place sa se uite la filme. Daca acest lucru este valabil pentru copilul dumneavoastra, puteti incepe prin a folosi acel video ca intarire. Incepeti prin a urmari un video preferat de copil, asigurandu-va ca aveti telecomanda si ca dumneavoastra decideti cand puneti pauza sau cand il opriti (pasul 1). Ulterior, in timp ce urmariti acel video, mangaiati-l pe spate sau ceafa pentru a face aceasta activitate cat mai placuta pentru el(pasul2). Puneti pauza si cereti-i copilului sa faca ceva, precum “ bate palma!” (pasul 4). De indata ce face acest lucru, porniti din nou videoclipul (pasul 5). Daca alege sa nu faca ce i-ati cerut, opriti televizorul sau puneti-va in fata televizorului pentru a-i arata ca  stii ce vrei si te tii de ceea ce spui ( pasul3).  In cazul in care se ridica de pe scaun, plange, sau manifesta orice alt comportament inadecvat, nu porni videoul din nou (pasul 7).totusi, de indata ce se linisteste si face ce i-ati cerut, cu sau fara prompt (pasul4) puteti sa porniti videoul (pasul 5) si sa incepeti iar sa il leganati si/sau mangaiati (pasul 2).

In cazurile in care copiii se pun pe ei insisi in pericol sau pe altii, pedeapsa ar putea fi cea mai buna metoda pe care o puteti pune in aplicare. Pasul 7 nu exclude utilizarea procedurilor de pedeapsa, desi extinctia este principala tehnica de reducere a comportamentelor inadecvate.

Ca si in cazul recompenselor,  si pedepsele sunt pozitive si negative. Pedeapsa pozitiva reprezinta orice stimul adaugat in mediul copiluluidupa manifestarea unui comportament, ce scade frecventa urmatoarelor manifestari ale acelui comportament. Daca se dovedeste ca este punitiv pentru copil, palmuirea, tipatul, cresterea temelor reprezinta forme de pedeapsa pozitiva. Din moment ce unele pedepse pozitive sunt aplicate de parinte sau terapeut, reactia naturala a copilului este de a pleca sau de a evita alte interactiuni cu cel ce l-a pedepsit. Noi sustinem faptul ca orice procedura ce incurajeaza un copil sa evite interactiunea nu sprijina copilul catre recuperare si astfel, ar trebui evitat.

Pedeapsa negativa reprezinta orice stimul inlaturat din mediul unui copil dupa manifestarea unui comportament si astfel se scade frecventa repectivului comportament in viitor. Atunci cand este utilizata pedeapsa negativa, parintele sau terapeutul inlatura ceva din mediul copilului precum: recompense, activitati. Pedeapsa negativa impinge copilul catre interactiune cu adultul pentru a avea acces la recompense, fiind astfel o unealta folositoare catre recuperarea copilului.

Pentru multi parinti, intelegerea comportamentului copilului si utilizarea acestei intelegeri in dobandirea controlului instructional poate fi tot ce e nevoie pentru a aduce copilul pe calea catre recuperare. Asa a fost si pentru lui Dennis, un baiat in cazul caruia dobandirea controlului instructional a reprezentat 90% din ceea ce avea nevoie pentru a se recupera. Dupa ce parintii, profesorii si terapeutii au castigat control instructional cu el, Dennis  a fost capabil sa invete in mai putin de un an suficiente abilitati pentru a fi considerat recuperat din punct de vedere medical. Pentru alti copii, controlul instructional poate reprezenta 50%, 20% sau 10%, chiar mai putin.

Ce este important de tinut minte este faptul ca fara dobandirea si mentinerea controlului instructional cu copilul, nu se poate spune ca programele se desfasoara in maniera optima.

Nu exista insa substitut pentru un ochi experimentat atunci cand discutam despre intelegerea complexa a comportamentului. Daca incercati sa utilizati cei 7 pasi pentru dobandirea controlului instructional sau alte proceduri recomandate, in primul rand trebuie sa gasiti un analist comportamental care sa supravegheze si sa ghideze programele. Chiar si cel mai mic ajutor profesional poate face multe in indeplinirea scopurilor si obiectilor dumneavoastra.