Scopul consilierii se refera la oportunitatea de a explora, a descoperi sau/si a clarifica modalităţi de utilizare eficientă a propriilor resurselor. Demersul consilierii nu vizeaza in general ajutor oferit pentru ca un client sa ia decizii, ci ajutor pentru a lua decizii intelepte.

• Consilierea psihologica este un factor decisiv in intelegerea si aderarea parintilor la planul de interventie terapeutic, familia devenind astfel suport psiho-socioeducational pentru dezvoltarea armonioasa a copilului.

• Demersul de consiliere este o activitate distincta ce asigura confidentialitate si disciplina, reducand stigmatizarea , beneficiind de abordari diverse care se pot adecva unor situatii multiple de viata.

• Consilierea pentru parinti inseamna eliberarea de stresul cauzat de problemele de zi cu zi, identificarea cauzelor care au dus la deteriorarea starii de bine si gasirea celor mai potrivite solutii pentru fiecare problema in parte. Deasemenea consilierea este un sprijin emoţional, astfel încât parintii să îi poată ajuta pe copii în rezolvarea dificultăţilor.

         Consilierea include activităţi orientate spre:

• dezvoltare personală;

• sprijin în situaţii de criză;

• ajutor psihoterapeutic;

• rezolvarea problemelor. Cateva dintre obiectivele generale ale consilierii sunt :

• dezvoltarea si imbunatatirea abilitatilor parentale;

• intelegerea dezvoltarii copilului şi a nevoilor copilului ;

• invatarea unor modalitati alternative de abordare a situatiilor dificile intalnite in cresterea si educarea copilului;

• intelegerea propriilor nevoi si importanta acestor nevoi;

• identificarea resurselor si utilizarea acestor resurse intr-un mod cat mai eficient

       Set de principii pentru activitatea de consiliere a parintilor (prelucrate după Pugh, G. Erica De Ath şi Celia Smith, 1994):

• Dezvoltarea copilului este dependentă de calitatea relaţiilor dintre el şi părinţii lui. Prima grijă a părinţilor trebuie să fie cunoaşterea nevoilor copiilor lor. Nu există numai un mod absolut bun de a creşte copiii şi nu există o familie perfectă, de aceea este important să se cunoască şi să se respecte modele diferite de familii şi de părinţi.

• Abilităţile parentale reflectă nivelul individual de încredere în propriile forţe, cunoştinţe, abilităţi. Consilierea părinţilor cere profunde cunoştinţe, valori şi construirea pe fundamentul propriilor deprinderi, experienţe şi abilităţi pentru a nu induce dependenţă şi sentimentul de vinovăţie.

• Toţi părinţii au nevoie de sprijin şi ajutor în anumite perioade, nevoile fiind diferite în perioade diferite, de aceea identificarea şi rezolvarea problemelor necesită căi diferite.

• A fi parinte este un proces continuu.

• Calitatea de părinte trebuie învăţată şi perfecţionată. A fi părinte nu înseamnă doar o conducere a creşterii copilului, ci o interacţiune constantă între părinţi şi copii, care se dezvoltă permanent.